Interviu / Radu Abraham

Dacă tot #stămacasă, vă invităm să luați o pauză de la îngrijorare și vă așteptăm alături de noi la o poveste cu Radu Abraham.

1. Spune-ne despre tine, povestea ta și de unde a început totul.

Majoritatea vieții, cu câteva excepții, am trăit-o la Cluj. După ce am terminat liceul de Arte Plastice, alegerea instinctivă a fost Universitatea de Arte și Design. În liceu terminasem secția Design și aceasta a fost alegerea și pentru facultate. A durat însă până să devin cu adevărat interesat de domeniu și să găsesc o zonă a lui în care să mă regăsesc. S-a întâmplat la master cand am avut prima tema în care trebuia să realizăm un obiect real și nu unul imaginar, așa cum se întâmplase până atunci. E vorba de un baston și a fost primul contact personal și mai important, ca să zic așa, pe care l-am avut cu lemnul. L-am realizat parțial în atelierul școlii și parțial la mine pe balcon. Era printre primele dăți când aveam contact și cu un atelier de tâmplărie și țin minte că îmi făcea o foarte mare plăcere să fiu acolo. Pornind de aici, ideea de a avea un atelier a devenit tot mai puternică și curând s-a transformat în dorință, direcție în care ulterior am și mers. Mi-a plăcut tot timpul să lucrez manual și să am activitate fizica în munca pe care o fac, iar ideea de a fi înconjurat și de utilaje, era un plus care venea foarte fain în completarea stării de bine pe care un atelier mi-o dădea. M-am bucurat super mult cand am reușit să îmi organizez un mic atelier și de atunci asta este, în mare parte, activitatea și locul unde îmi desfășor activitatea. Deși în primă fază aveam în minte să mă concentrez pe lucrul în lemn, curând am început să îmi doresc să învăț să lucrez și în metal și asta pentru ca îmi imaginam obiecte care să aibă aceste două materiale combinate și pentru că îmi doream să știu ce presupune procesul de execuție al acestora. La nu foarte mult timp după, am început să folosesc și sticla sau alte materiale precum cimentul, însă cele două de baza, lemnul și metalul, au rămas tot timpul și sunt în continuare prezente și reprezinta “baza”, ca să zic așa, pe care de cele mai multe ori îmi construiesc obiectele.

2. Care este procesul tău de lucru și ce surse de inspirație ai?

Procesul de lucru este unul destul de simplu. Practic, eu am ajuns la munca de atelier pentru că în primul rând, îmi doream să știu ce presupune procesul de execuție al obiectelor pe care le gândeam și îmi doream să le pot construi eu, ca să fie obiectele în întregime realizate de mine, nu doar gândite, însă și pentru că am refuzat să învăț să modelez 3D sau să lucrez pe calculator. Astfel, am ajuns să îmi dezvolt un mod de lucru care pornește de la idee, trece printr-o fază de schițare, care în funcție de obiect și cât de mulțumit sunt de ce văd pe hârtie, poate dura mai mult sau mai puțin, și apoi ajunge în faza de construcție/prototipare, care este de fapt cea mai importantă etapă din proces. Aici, adesea obiectele gândite se modifică și ajung la o forma finală, care deși e evident că a pornit din schițele anterioare, este uneori schimbată. De multe ori obiecte stau și până să ajungă să fie finalizate durează o vreme, pentru că uneori ceea ce schitez (îmi dau seama pe măsură ce construiesc), că ajunge să nu mai corespundă cu ce îmi doresc să existe fizic. Și atunci e nevoie ca obiectele în lucru, sa stea o vreme și sa fie procesate în background în timp ce lucrez la altceva. Asta poate să dureze de la o săptămână până la, nu știu, o lună-două. Ideea este că nu lucrez neapărat pe deadline-uri în ceea ce privește obiectele pe care le realizez și atunci nu este nici o altă presiune, decât cea personală, care să mă facă să mă grăbesc în finalizarea lor. Nu este însă o regulă să se întâmple așa și, uneori, obiectele finale sunt exact cele din schițe. Așa s-a întâmplat cu ultima serie de obiecte din plastic, care, deși a durat din momentul în care am făcut schițele și până să le realizez, rezultatul final a fost exact ca în schițe. Aș zice că de fapt, tot procesul este condus de sentiment și momentul în care mă opresc și stabilesc că un oarecare obiect a ajuns în varianta lui finală, este acela în care îl simt așa.

3. Cum crezi că această perioadă inedită și nouă va modela industria creativă și care crezi că este impactul asupra artiștilor sau designerilor? Cu ce se confruntă acum artiștii, designerii și întreaga industrie creativă?

Mă gândesc, și e doar o idee personală, că poate situația economică ce va urma după aceasta perioadă, să dicteze o nouă direcție și obiectelor de design. Spun asta în ideea în care probabil că obiectele care vor avea trecere mai mare, vor fi cele care pe lângă proprietățile lor estetice, să aibă și un preț rezonabil. Practic, mă gândesc că poate fi o provocare pentru designeri, de a se exprima în continuare în stilul propriu fiecăruia, însă în moduri care să rămână și accesibile. Pe mine mă atrage ideea asta și probabil că o urmeze câteva obiecte care să fie făcute în acest spirit. Asta și din dorința de a încerca să fac obiectele de design să ajungă la un public cât mai larg. Sunt sigur că există oameni care deși au format un simț estetic, nu își permit să consume obiecte de design. Însă dacă ar face-o, s-ar bucura sincer de ele și asta cred că e foarte important și nu ar trebui ignorat. Sunt convins că obiectele pot să te bucure și să te facă să te simți mai bine, să îți schimbe starea, și mă întreb, dacă tot avem șansa de a face asta, de ce sa nu o facem pentru cât mai multă lume? Chiar dacă unele obiecte, prin materiale și modul de lucru vor continua să aibă costuri ridicate, mi-ar plăcea să existe și o serie de obiecte mai simple, care să aibă în continuare un puternic caracter estetic, dar care să fie realizate în spiritul ideii de mai sus.
În rest, mi-e destul de greu și nu vreau să dau prognosticuri despre felul în care întreaga societate sau industrie va fi modelată și influențată de această perioadă, însă cred că toți ne vedem în fața situației de a ne evalua modul de lucru și deciziile și să stabilim în ce măsura ele corespund în continuare nevoilor personale și ale celorlalți. Mai mult decât atât, să vedem dacă, și în ce fel, le-am putea îmbunătăți (nu doar pentru binele propriu) și prin asta, dacă s-ar întâmpla la nivelul fiecăruia, probabil ca s-ar îmbunătăți implicit societatea în care trăim.

4. Și pentru a încheia interviul într-o notă pozitivă… ce schimbări în bine sau chiar beneficii poate genera situația actuală și cum vezi tu viitorul?

Cred că, deși în primă fază acest timp putea părea ca un timp pierdut, el poate fi de fapt unul câștigat, în care să ne bucurăm de lucrurile pentru care astfel nu am fi avut timp. Ne oferă răgaz să vedem în ce masură direcțiile în care eram porniți cu așa mare viteză și hotărâre, sunt într-adevăr, cele pe care vrem să mergem și dacă nu, să vedem care altele ni s-ar potrivi mai bine.
Referitor la viitor, cred că situația în care ne-am trezit relativ brusc, ne arată cât de mult ne putem înșela asupra viitorului pe care îl proiectăm și la care avem tendința să ne raportăm ca la realitatea însăși, încă dinainte ca acesta să se întâmple. Mai mult, cred ca putem vedea cu toții cât de puțin este cu adevărat acest viitor, în mâinile noastre.
Pentru mine personal, și probabil că nu greșesc dacă presupun că nu sunt singurul, acest timp poate însemna și șansa de a învăța să mă bucur de prezent mai mult decât să mă proiectez în niște situații presupus ideale și să trăiesc adesea în acestea, fără să îmi dau seama ca astfel, de fapt nu trăiesc în niciuna dintre ele.

Interviu de Adela Maria Marius

Fotografii: Radu Abraham

X